shopify
analytics tool

Bravos UDMR! – pamflete răvăşite

Nationalism– În definitiv, ce este UDMR-ul ăsta?
– O organizaţie politică alcătuită pe criterii etnice.
– Dar e permisă treaba asta? Mai există în UE ceva similar?
– Nu, dar noi murim, dacă nu suntem originali.
– Poate oamenii aceia vor să fie şi ei: liberali, conservatori, populari, socialişti…
– Să-şi mai pună pofta-n cui. Şefii lor le ordonă să aibă un singur ţel.
– Care?
– Să se răfuiască cu românii.
– Dar ce au de împărţit?
– Transilvania.
– Asta e chestie veche, de peste un mileniu. Cum s-a pornit gâlceava ?
– Ungurii susţin că la venirea lor prin secolul al IX-lea, Transilania era pustie. Şi că noi, nişte venetici, am apărut mult mai tărziu.
– Au dovezi?
– Asta-i enervează, că nu au. Recunosc totuşi că am fost pe acolo, când au venit romanii, dar după retragerea aureliană (sec. al-III- lea), ne-am evaporat. Şi că nu e prea clar ce s-a întâplat: ori ne-au zdrobit pe toţi, ori ne-am luat tălpăşiţa de-a valma, cu purcel şi căţel.
– Şi cum îi contrăm?
– Avem sumedenie de argumente arheologice, istorice, etnografice, lingvistice şi chiar de bun–simţ.
– Cum vine asta cu bunul simţ?
– Împăratul Aurelian nu putea să-şi retragă decât armata şi o parte din administraţie. Adică cei care erau romani. Cum putea populaţia să-şi lase pământul, acareturile, mormintele şi să plece. Apoi, niciodată nu a pierit întreaga suflare dintr-un ţinut după un măcel.
– Şi gâlceava a tot continuat. Avenit anul 1848.
– Da. Un an tragic pentru români. Nu am scormoni istoria, dacă ei ar fi mai înţelepţi şi ar sta în banca lor. Ce s-a întâmplat. Transilvania, care multă vreme a avut un statut autonom în cadrul imperiului, a intrat într-o alianţă cu habsburgii împotriva ungurilor. Armata acestora s-a năpustit peste români cu o furie de nedescris. Au fost rase de pe faţa pământului 300 de localităţi: case, biserici, şcoli. Şi-au pierdut viaţa 40.000 de români, dintre care numai 8.000 erau soldaţi. Populaţia civilă a fost schingiuită cu tehnici desprinse din manualele medievale de tortură. Ruşii, veniţi în ajutorul românilor, s-au cutremurat. I-au învins şi au spânzurat 13 generali ai armatei cotropitoare. Maghiarii din România au ridicat mai târziu un monument în memoria acestora. Exact ca şi cum i s-ar ridica o statuie lui Hitler la Ierusalim. După Marea Unire, grupul statuar a fost dezafectat din ordinul lui I. C. Brătianu. La presiunea UDMR, a fost refăcut, după anul 2000, în timpul guvernării Năstase. Suferinţa românilor a continuat până în 1918. Cântecele populare ca şi creaţia poetică (vezi Octavian Goga) izvodite în această perioadă sunt sfâşietoare. Şi Eminescu a vibrat intens la suferinţa fraţilor de peste munţi. Putem afirma că a plătit chiar cu viaţa. În proza lui politică a fost extrem de virulent la adresa asupririi austro-ungare. Numai că , în 1883, România a încheiat un tratat de alianţă cu ei. Articolele lui Eminescu din Timpul nu cădeau deloc bine. Atunci, câţiva dintre cei din preajma lui, în complicitate cu spionii împăratului l-au potolit băgându-l în cămaşa de forţă. Şi l-au terminat. Mai întâi ca persoană publică. După câţiva ani a survenit, după cum se ştie, şi moartea biologică.
– Ce s-a întâmplat după Dictatul de la Viena? Un alt prăpăd..
– După cum se ştie, i s-a oferit Ungariei Transilvania de Nord. Alt genocid. Au fost arestaţi şi schingiuiţi, chiar din primele zile, 15.000 de români, iar alţi o mie au fost împuşcaţi în centrul localităţilor de baştină, sub privirile îngrozite ale rudelor şi ale sătenilor. Ip, Trăsnea, Moisei etc sunt pete de sânge în istoria noastră. Guvernele Ungariei, care s-au perindat de atunci şi până astăzi, nu au catadicsit să-şi ceară scuze pentru atrocităţile comise. Printre victime se aflau în primul rând învaţătorii şi preoţii. Se urmărea destabilizarea spirituală a românilor.
– Cum au supravieţuit românii în cei patru ani de teroare ?
– Fără drepturi cetăţeneşti  elementare, fără limba maternă în şcoli; biserici distruse sau închise, moumente de artă batjocorite şi lăsate în paragină. Câteva vorbe despre cei doi conducători ai vremii: Horthy şi Ion Antonescu. Amândoi au fost aliaţii lui Hitler. Primul a trimis în lagărele de exterminare pe toţi evreii din Ungaria şi din  ţinutul acaparat de la români. Celălalt i-a cruţat pe mulţi dintre ei, mai ales după 1942. Şi îi bătea mereu cu pumnul în masă lui Hitler să-i dea Transilania înapoi. După 1990, lui Horthy i s-a făcut reînhumare cu ceremonial naţional, iar Antonescu a rămas un odios criminal de război. Că aşa-i la noi. Primim ordine de la alţii, cum să ne tratăm personalităţile.
– După  război, Nordul Transilvaniei a revenit la patria mamă. A avut Petru Groza vreun rol?
– Da. Se pare că chiar unul esenţial. A semnat pactul cu Diavolul, numai pentru a–i ajuta pe trasilvănenii lui. Se băgase cu abilitate pe sub pielea lui Stalin. A mai contat, evident, şi actul de la 23 august 1944. După aceea, linişte totală. Regimul comunist nu a permis nicio mişcare în front.
– Apele s-au tulburat după1989.
– S-a încercat o destabilzare a ţării ca în Jugoslavia. Tg Mureş, manipularea în stăinătate a  imaginii lui  Mihăiţă Cofariu etc A început apoi lucrătura rafinată, pe cale paşnică, parlamentară.
– Cum vine treaba asta?
– Simplu. Disciplina electoratului maghiar conjugată cu iresposabilitatea unei mase de cca 70% de capsomani români , care nu se prezintă la vot, a făcut ca cele şase procente ale UDMR să fie mereu necesare pentru formarea unei majorităţi parlamentare. Prin tot felul de presiuni, ajungându-se uneori la şantaj politic, etnia, despre care vorbim, obţine privilegii, nu drepturi, sfidând pur şi simplu populaţia majoritară. Deseori la festivităţi naţionale se arborează steagul unguresc, nu şi cel românesc, se organizează mitinguri antiromâneşti,  se dă foc uneori simbolurilor naţionale, reprezentanţi oficiali ai etniei recită la manifestări publice versuri duşmănoase la adresa românilor. Un tânăr sportiv a fost molestat de colegii lui maghiari pentru că a îndrăznit să cânte Imnul României în Ziua Naţională a ţării.  Limba română are statut de limbă străină şi este predată, în unele cazuri, de profesori  maghiari care nu se străduiesc să o înveţe ca lumea. Oficialii noştri nu sunt deloc interesaţi să ştie ce fel de istorie şi geografie învaţă elevii maghiari şi cum reuşesc să promoveze, dacă nu cunosc limba naţională. Parlamentarii maghiari vor să înfiinţeze şcoli şi universităţi în care să nu calce picior de român.
– Bine, dar aceşti tineri se vor putea realiza pe deplin fără să înveţe limba română? D-l Vereştoy, să zicem, mai ajungea parlamentar, dacă nu vorbea româneşte?
– Ei speră, probabil, că în curând nu vor mai avea nevoie de limba română.
– Se mai întâmplă asemenea aberaţii pe undeva prin lume?
– Nu cred. Franţa şi Grecia, de exemplu, nu  acceptă noţiunea de minoritate naţională. Trăieşti acolo, eşti francez ori grec. Nu-ţi convine? Valea. Am citit recent în presă. După o petrecere, câţiva tineri francezi de provenienţă străină au fluturat drapelul ţării de origine. A doua zi au fost expulzaţi.
– Cum coabitează românii de rând cu maghiarii?
– De 25 de ani, eu merg în fiecare vară la tratatment la Covasna. Mă deranjează teribil atitudinea cadrelor sanitare care vorbesc între ele, dar în prezenţa noastră, numai în limba maghiară. În treacăt fie spus, ni se tot spune că, în curând, nu vom mai putea ajunge pe acolo decât cu paşaport. În rest, am observat că românii şi maghiarii se înţelegeau bine. Erau fini, cumetri , naşi. Conflictele erau la nivelul liderilor. De câţiva ani, presiuna autorirăţilor locale a devenit insuportabilă. Românii nu-şi mai pot găsi de lucru, decât la patroni români, dacă nu cunosc limba maghiară. E ca şi cum în SUA , americanii ar fi nevoiţi să înveţe limba negrilor veniţi din Africa. Instituţiile din teritoriu ale statului rezolvă foarte greu, sau deloc, solicitările românilor. Nici autorităţile  centrale nu se grăbesc să vină în sprijinul necăjiţilor noştri
compatrioţi, ca să nu-i supere pe UDMR-iştii aflaţi la guvernare. Deşi judeţele Harghita şi Covasna sunt foarte sărace, politicienii  de etnie  maghiară au acumulat averi impresionante.
– Acum suntem în UE, parteneri cu Ungaria, graniţele sunt deschise. Se mai gândesc ei că ar mai putea să  ceară o autonomie… teritorială?
– După furia cu care detestă toată ziua Trianon-ul, se pare că acesta le este ţelul suprem.Vor să fie pregătiţi şi, când se iveşte un prilej favorabil, să dea lovitura, cum s-a întâmplat în Kosovo. Sau, în cel mai rău caz, să controleze zona sub aspect economic. Chestiunea aceasta, în parte, s-a şi rezolvat.
– Ce mai fac ungurii în ceea ce ne priveşte ?
– Scriu foarte multe cărţi, pe care le răspândesc în toată lumea , ca să-i convingă pe străini că adevărul istoric le aparţine. Specialiştii noştri dorm pe ei. Ce să mai spunem despre politicienii, care nu se ocupă nici de românii din ţară, nici de cei care trăiesc în afara graniţelor ei. Românii de pretutindeni sunt supuşi unor umilinţe îngrozitoare.
– Dar noi nu avem nicio vină ?
– Ba da. Suntem extrem de divizaţi şi de indiferenţi, când este vorba despre ţelurile naţionale. Imnul nostru  cuprinde chiar în titlu un îndemn potrivit, dar, vai, ineficient. Somnul nostru pare a fi chiar „de moarte”.
– Aşadar, merită UDMR-ul felicitări?
– Evident! Nici nu au visat ei că ne vor călări şi ne vor lucra în foi de viţă, ca pe cei mai amărâţi guguştiuci.

Fii tu primul care comentează on "Bravos UDMR! – pamflete răvăşite"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*