shopify
analytics tool

Bolnavă alungată din spital

Bolnavă prezentat la Spitalul din IveştiO femeie care s-a prezentat sâmbătă după amiază la Urgenţa de la Spitalul din Iveşti, judeţul Galaţi, nu a fost tratată de medicul de gardă Liliana Lazăr, pentru că nu i-a plătit 30 de lei. Medicul a recunoscut că pacienta ar fi trebuit să plătească, dar a avut propria explicaţie pentru asta.  Ştefana Stănescu din Blăjerii de Sus, comuna Iveşti, a călcat vineri seară într-un cui ruginit. Femeia a dat importanţă rănii abia a doua zi, când i s-a umflat piciorul şi rana a început să o doară din ce în ce mai tare.  A apelat la Ambulanţă şi, pentru că salvarea întârzia, o porţiune de drum a fost cărată în spate de rude. Pe drum s-au întâlnit cu ambulanţa, care a dus pacienta la spital, unde, potrivit spuselor femeii, medicul de gardă i-a cerut bani pentru a-i face injecţia şi, pentru că nu avea, a fost dată afară din spital. Din cauză că nu putea să meargă, a rămas pe marginea şanţului şoselei Galaţi–Tecuci. „Nu mi-a făcut nimic doctoriţa.  Cerea de la mine 300.000 să-i dau şi după aia îmi dă ceva să nu mă mai doară şi nu am de unde, că îs săracă. Nimica nu mi-a făcut, nici pansat. A spus să dau dacă vreau, dacă nu, să mă duc acasă. Nu mai pot să ajung nici înapoi, că nu pot să pun piciorul în pământ“, ne-a povestit Ştefana Stănescu. Acolo, pe marginea şanţului, a întâlnit-o şefa unei ferme din Iveşti, Elena Gavrilă, care a dat telefon la salvare.  Răspunsul celor de la Ambulanţă a fost că nu au ce să mai facă, pentru că au dus-o pe femeie la spital o dată şi trebuia să fie îngrijită acolo. „Le-am spus să dea telefon la spital să o primească înapoi. Lăsaţi omul să moară în drum, ce dacă e ţigan sărac? Făceţi-i ceva! Dar nu au făcut nimic”, spune Elena Gavrilă. Aşa că pacienta a rămas pe marginea şanţului. Dr. Liliana Lazăr are propria variantă. Ne-a declarat că era vorba de o plagă înţepată de mai mult de 6 ore şi pentru că pacienta nu avea febră, a tras concluzia că nu era o urgenţă. Iar dacă nu era o urgenţă, pacienta trebuia să plătească. „La Urgenţă, se prezintă urgenţele. Ce vine şi nu e urgenţă şi vrea consultaţie, vrea să facă tratament  şi vrea să facă altceva, asta se plăteşte!”, ne-a declarat dr. Lazăr. Apoi, medicul a adus vorba de „populaţia romă”, iar când i-am replicat că totuşi este vorba de viaţa unui om, indiferent de etnie, a fost de părere că şi „omul trebuie să fie responsabil de viaţa lui”! …citeste intreaga stire

Autor : TICU CIUBOTARU – Romania libera

Fii tu primul care comentează on "Bolnavă alungată din spital"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*