shopify
analytics tool

Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Biserica Sf Apostoli Petru si PavelBiserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a fost ridicată la sfârşitul secolului XIX, mai exact pe 29 iunie 1886 în timpul arhipăstoririi Prea Sfinţitului Melchisedec, Episcop de Roman. Mihalache Costea a donat suma necesarea înălţării acestui sfânt locaş pentru pomenirea sa dar şi a soţiei sale Stanca şi a copiilor lor. În anul 1960 sub arhipăstorirea Prea Sfinţitului Antim Anglescu , Episcol al Buzăului, preotul paroh de atunci al bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Toma Dimoftache, a solicitat serviciile pictorului Vasile Caraman pentru executarea picturii naosului şi pronaosului. Douăzeci şi şase de ani mai târziu sub arhipăstorirea Î.P.S. Dr. Antim Nica, Arhiepiscop al Tomisului şi al Dunării de Jos  biserica este reparată şi consolidată de către preotul Damian C. Damian. Odată cu trecerea timpului pictura a intrat într-un proces de degradare astfel că în 1992 sub oblăduirea P.S. Casian, Episcop vicar al Episcopiei Dunării de Jos se restaurează pictura veche iar Sfântul Altar şi pridvorul bisericii se împodobesc cu o pictură nouă executată de Maricel Codrescu. Osteneala preotului şi credincioşilor acestei biserici a fost încununată cu resfinţirea ce a avut loc la data de 18 octombrie, săvârşită de către Prea Sfinţitul Casian Crăciun. În anul 2006 cu binecuvântarea episcopului, exteriorul bisericii a căpătat un plus de frumuseţe prin  construirea din nou a turlei bisericii şi a acoperişului în stil moldovenesc. În interior s-a înlocuit mobilierul cu unul nou din lemn de stejar sculptat. Situată la intersecţia străzilor Tecuciul Nou şi Vigilenţei biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” cheamă omul spre a se desprinde de grijile trecătoare, de activitatea sa strict pământească  pentru a  intra în comuniune cu Dumnezeu, cu sfinţii şi cu credincioşii prezenţi la sfintele slujbe săvârşite în acest lăcaş.

MT – tecuci.eu

———————————————————

Denumirea : Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
Preot paroh: Damian C. Damian
Datare : 1885-1886
Tip : Biserică
Cultul : ortodox
Judeţ : Galaţi
Localitate : TECUCI
Adresa : str. 1 Decembrie 1918 nr. 4
Protopopiat : Protoieria Tecuci
Episcopie/Arhiepiscopie : Arhiepiscopia Dunării de Jos
Mitropolie : Mitropolia Munteniei şi Dobrogei

Fii tu primul care comentează on "Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.