shopify
analytics tool

Biserica Sfantul Dumitru

Biserica Sfantul DumitruBiserica situată pe strada Tineretului  nr 1, datează din anii 1855-1856. Pitaru Miron Atanasiu împreună cu soţia sa Ioana s-au hotărât să zidească în anul 1854 o biserică cu hramul ” Pogorârea Duhului Sfânt”. La 13 iunie 1855  Protoiereul Dimitriu sfinţeşte locul potrivit rânduielilor bisericeşti pentru ca mai apoi la 26 octombrie 1856 să se facă sfinţirea locaşului cu hramul ” Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de către arhiereul Justin Edesis, locţiitor de episcop. Este cunoscută în rândul creştinilor din zonă drept biserica Sfântul Dumitru. Catinca Fureanca, o credincioasă tecuceancă dăruieşte bisericii o casă din a cărei chirie se întreţinea sfântul locaş, pe care o donează în cele din urmă bisericii spre pomenirea ei, prin Poliţa Tecuci sub numărul 10/22 ianuarie 1859. În anul 1977 în urma cutremurului din 4 martie casa a fost demolată. Până în anul 1893 biserica a fost de sine stătătoare . Prin ordinul Ministerului de Culte numărul 13325/1926 şi al Episcopiei Romanului numărul 898/1926 s-a consfinţit  înfiinţarea parohia ” Sfântul Dumitru” deoarece din 1894 până în 1926 ” Sfântul Dumitru” a fost afiliată parohiei „Sfinţii Voievozi Vechi ” . Construcţia casei parohiale existente în curtea bisericii a început la 1 iunie 1930 şi a fost finalizată în 2 ani. S-a folosit ca material de construcţie cărămida, temelia fiind din beton. În anul 1941 s-a ridicat o nouă clopotniţă în partea de sud a bisericii deoarece turla bisericii în care se afla clopotul a fost avariată în urma cutremurului din anul anterior. Execuţia picturii  a început în timpul preotului Constantin Marin şi a fost finalizată în 1969-1970 când paroh era preotul Maricel Gafton. Între anii  1976-1977 sculptorul nemţean, Hanţer Gheorghe reia lucrările la strănile pentru credincioşi ale bisericii Sfântul Dumitru. Biserica este construită din cărămidă în formă de cruce  cu pereţi groşi, asiguraţi lateral de contraforturi, iar în interior cu arcadă, având o singură turlă din lemn pe pronaos, catapeteasma este din lemn iar pictura se presupune că ar fi fost făcută  de unul dintre fraţii Teodrescu fără să existe vreo certitudine în această privinţă. Preoţii care au slujit în acest sfânt locaş au fost: Pohrib, Hozoc, Budescu, Dumitru, Constantin Marin, Maricel Gafton,  Petrache Radu, ultimul slujind timp de 23 de ani începând cu 1 decembrie 1984. Din 11 octombrie 2007 preotul Gheorghe Vârlan devine slujitor al Sfântului Altar la biserica ” Sfântul Dumitru”. Părintele Vârlan împreună cu credincioşii parohiei au construit o nouă clopotniţă la intrarea în curtea bisericii şi urmăresc pe parcurs restaurarea bisericii şi a casei parohiale.

MT – tecuci.eu

———————————————————————————————-

Denumirea : Biserica Sf. Dumitru
Preot paroh: Gheorghe Vârlan
Datare : 1855-1856
Tip : Biserică
Cultul : ortodox
Judeţ : Galaţi
Localitate : TECUCI
Adresa : str. Tineretului nr. 1
Protopopiat : Protoieria Galaţi
Episcopie/Arhiepiscopie : Arhiepiscopia Dunării de Jos
Mitropolie : Mitropolia Munteniei şi Dobrogei

Fii tu primul care comentează on "Biserica Sfantul Dumitru"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*