shopify
analytics tool

Biblioteca municipala Ştefan Petică

Biblioteca Stefan Petica TecuciStr. Republicii nr: 11
Biblioteca Municipală „Ştefan Petică” ocupă două clădiri oarecum diferite ca arhitectură dar care, din punct de vedere cromatic, se leagă între ele.  Cea mai scundă – care datează din 1912 şi a aparţinut Societăţii Anonime „Banca Tecuciului” – impresionează prin faţadele cu bosaje ce includ deasupra cornişei un frumos atic cu baluştri.  Ferestrele sale: trei la stradă şi două în preajma intrării – cărora li se adaugă şi uşa de acces cu partea superioară în semicerc – conţin ancadramente cu cartuşe şi solbancuri cu medalioane baroce. La intrare a fost introdusă o coloană clasicce susţine antablamentul. Din holul mic dominat, din 28 octombrie 1994, de medalionul în basorelief realizat de sculptorul tecucean Dan Mateescu, se pătrunde în vechiul foaier transformat astăzi într-o galerie de expoziţii. Iluminarea acesteia se face natural, direct din plafon şi, respectiv, prin acoperiş, decupajul protejat de sticlă mată, fiind mărginit de un vrej de frunze dispus în chenar.
Din foaier se accede în trei încăperi (există şi o a patra, dar aceasta aparţine clădirii alăturate). Cea mai spaţioasă şi mai luminoasă, cea dinspre stradă, adăposteşte secţia de împrumut pentru copii.
Cealaltă construcţie – ridicată pe locul vechiului hotel „Bogdan”, a cărei arhitectură a imitat-o cu scrupulozitate – este mai semeaţă şi, desigur, mult mai solidă.
Edificiul fostei Societăţi de Credit şi Economie „Prevederea” a fost înălţat înaintea Primului Război Mondial de Nestor Cincu. în momentul inaugurării, aceasta fusese prima clădire din Tecuci cu structură de rezistenţă, şarpantă şi acoperiş, realizate integral din beton armat. Ca şi clădirea cu parter, prezentată anterior, imobilul ocupă o poziţie de colţ, aşa încât ornamentele cu motive geometrice de deasupra ferestrelor îşi desfăşoară repertoriul lor pe ambele faţade îndulcind, pe cât posibil, severitatea liniei generale.
In zona etajului, faţadele sunt secţionate de câte o uşă ce posedă, în partea superioară, arhitrave cu motive vegetale, iar la nivelul pragului câte un balcon.
Parterul clădirii este ocupat, în prezent, de secţia de împrumut pentru adulţi (în care se accede din foaierul celeilalte clădiri) şi de depozitul sălii de lectură. La etaj se poate ajunge pe o scară interioară. Aici se găsesc mai multe săli de diverse dimensiuni, în cea mai mare dintre ele fiind instalată sala de lectură. ( 17/05/2010 )

Fii tu primul care comentează on "Biblioteca municipala Ştefan Petică"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*