shopify
analytics tool

Alţi trei medici rezidenţi pentru spitalul tecucean

Spitalul-Municipal-Tecuci

Spitalul-Municipal-Tecuci  Peste câţiva ani Spitalul municipal „Anton Cincu” Tecuci va avea medici specialişti tineri, bine pregătiţi, care vor oferi consultaţii de specialitate pacienţilor din Tecuci sau localităţile limitrofe. Pare un vis, dar declaraţia dr. Dragoş Teodoru pare realistă, iar visul, realizabil: „De curând au fost scoase la concurs, pentru rezidenţi, alte 3 posturi de medici, 2 posturi de medici  pentru urgenţe şi un post de anestezist. Spre bucuria noastră, toate cele trei posturi au fost ocupate, iar unul dintre ele este ocupat chiar de către o tecuceancă, o tânără hotărâtă să profeseze la Tecuci. Ne bucurăm că cele trei posturi au fost ocupate, numai că aşteptarea va fi de lungă durată, pentru că un medic se pregăteşte în ani pentru a deveni un bun profesionist”.
Pentru bătrânul aşezământ spitalicesc tecucean se mai pregătesc alţi 12 rezidenţi, ce vor ocupa posturile de medici specialişti în specializările: neurologie, psihiatrie, ginecologie, ORL.
Toate posturile par a fi justificate, mai puţin cele de medici de urgenţe, în condiţiile în care triajul spitalului pare destinat desfiinţării şi nu arată că ar oferi o oportunitate unui tânăr dornic de afirmare. Au fost nenumărate planuri de reabilitare, renovare, chiar şi de reconstrucţie a unui centru primiri-urgenţe, numai că toate ideile s-au „evaporat” odată cu schimbarea politică şi nu s-au mai materializat. Despre viitorul triajului spitalului municipal „Anton Cincu”, dr.Dragoş Teodoru ne spune: „Avem în plan să refacem centrul de primiri-urgenţe începând cu anul viitor. Să relizăm un centru modern, care să ofere condiţii optime de defăşurare a actului medical. Avem şi girul primarului Eduard Finkelstain şi credem că de această dată nu va mai fi un balon de săpun, ci un plan realizabil”.
Entuziasmul managerului spitalului tecucean este la cote înalte, numai că toate acestea depind de evoluţia evenimentelor.

Sursa:   monitoruldegalati.ro  , Autor: Iulieta Groza

Fii tu primul care comentează on "Alţi trei medici rezidenţi pentru spitalul tecucean"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*