shopify
analytics tool

O altă sărbătoare, Ziua Mondială a Cărţii

Atelierul profesional al bibliotecarilor_tecuci.eu  Colegiul Naţional Calistrat Hogaş (CNCH) a organizat, luni, 23 aprilie, în parteneriat cu Colegiul Naţional Spiru Haret (CNSH), atelierul profesional al bibliotecarilor şcolari pentru zona Tecuci, cu prilejul Zilei Naţionale a Bibliotecarului, Zilei Mondiale a Cărţii şi a Dreptului de Autor. Acţiunea a debutat la ora 9.30 şi s-a derulat în Centrul de Documentare şi Informare „Iorgu Iordan” al Colegiului „Calistrat Hogaş”. Odorica Maxim, bibliotecar la CNCH, a deschis întrunirea precizând că începând cu anul 1995 (23 aprilie), la iniţiativa UNESCO, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor. Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România a adăugat în 1998 tot pentru 23 aprilie, Ziua Naţională a Bibliotecarului Român. Pentru a marca aşa cum se cuvine această zi a fost invitat scriitorul Vasile Sevastre Ghican, originar din Corod, autorul a 16 volume de poezie şi aforisme. În 2006 poetul Vasile Sevastre Ghican a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România. Luni, poetul a dat citire câtorva versuri proprii din volumele Cratere cu lacrimi, Patimile Cuvântului etc. şi a anunţat apariţia unui nou volum de aforisme. Profesorul de limba română Vladimir Radu a vorbit despre Vasile Sevastre Ghican ca despe un om modest, un poet care trece neobservat. „Poeziile lui Ghican sunt ziceri curate cu parfum de veac romantic dincolo de tentaţiile moderniste. Poetul este mereu îndrăgostit de lume, de existenţă, dar şi de nonexistenţă”, menţionează despre opera lui criticii literari. Profesorul Radu a mai amintit că Securitatea i-a confiscat poetului primul număr al revistei „Istru”, problema libertăţii de gândire fiind una delicată în perioada comunistă. Un grup de elevi de la profil real au citit apoi câte o strofă care i-a impresionat din creaţia poetului. Pentru că a venit momentul ca bibliotecarii să împărtăşească fărâme din experienţa lor, i-a fost oferit cuvântul directorului Bibliotecii Municipale, Manuela Cepraga, care a împlinit luni, 22 de ani de activitate la instituţia tecuceană. „Îmi doresc să vină în urma noastră tineri care să iubească meseria de bibliotecar”. Directorul a vorbit şi despre încheierea unor parteneriate între biblioteca publică şi cele şcolare pentru a atrage cât mai multe persoane spre lectură. În încheiere, Odorica Maxim şi Florina Cojocaru, bibliotecar CNSH, cele care au trudit la organizarea evenimentului, au prezentat două materiale realizate în PowerPoint: „Profesia de bibliotecar între vocaţie, prestigiu şi educaţie”, „Biblioteca contemporană: evoluţie şi perspective”. La acţiunea de luni au luat parte: foşti şi actuali bibliotecari din zona Tecuci (Profira Cercel, Laurenţa Hristudor…), elevi de la CNCH, directorul Bibliotecii Municipale, directorul CNCH Viorica Tiron, directorul adjunct Mariana Vâlcu ş.a.

Florina Cojocaru, Odorica Maxim_tecuci.euScriitorul Vasile Sevastre Ghican_tecuci.eu

1 Comment on "O altă sărbătoare, Ziua Mondială a Cărţii"

  1. Foarte frumos ca se mai petrec astfel de actiuni legate de carte. Sa mai faceti…La multi ani!

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.