shopify
analytics tool

Agricultură ca-n junglă

foto: viata-libera.ro

Parcă lumea s-a întors pe dos şi, ce-i mai rău, se pare că ne-am obişnuit şi-o lăsăm aşa. Legumele ies pe poarta producătorilor cu preţuri foarte mici, noi plătim la piaţă de 4-5 ori mai mult. Micii agricultori şi noi, cumpărătorii, suntem obligaţi să jucăm după regulile impuse de aşa numiţii intermediari, reguli care pe unii îi aduc în faliment, în timp ce altora le umplu teşchereaua.  Într-o ţară cu potenţial agricol uriaş protecţia statului pentru cei care ne-ar putea scoate din foame şi ne-ar furniza alimente sănătoase e zero.
Varza „omorâtă” cu sapa
În comuna Barcea, aproape la toate porţile de la stradă sunt lăzi cu legume, semn că locuitorii trăiesc în principal din astfel de activităţi. Oamenii se plâng că vânzarea merge prost, că românul s-a obişnuit să cumpere de la supermarket la preţ mai mare, dar şi la calitate mai proastă.
Panait Popa a revenit anul trecut din Italia după 15 ani în care a lucrat ca zugrav. Sătul de atâta străinătate, cu banii adunaţi şi-a început o casă şi, spera el, o mică afacere bazată pe cultivarea legumelor.
L-am găsit în grădină, lovind cu sete cu sapa în căpăţânile de varză, pentru a le distruge. Câteva minute, am stat înmărmuriţi, cu respiraţia tăiată, fără să ne vină să credem ceea ce vedem. După principiul eu te-am făcut, eu te omor, omul îşi căsăpea cu sârg plantaţia de varză:
„Nu se vinde. Am avut 4000 de căpăţâni pe care n-am putut să le dau nici cu 20 de bani kilogramul. Ce vreţi să fac cu ea? S-o las să se împuţească în grădină. O tai cu sapa şi apoi bag moto-sapa şi nivelez tot. Ca şi cum nici n-ar fi fost”.
„Intermediarii îşi bat joc de noi. Mi-au spus că-mi dau 10 bani pe kilogram, dacă îi scot varza la poartă în saci sigilaţi. Mă costau mai mult sacii, decât luam pe varză”, ne spune Panait Popa, în timp ce continuă să-şi distrugă recolta.
Răsaduri stropite cu lacrimi
Soţia sa, Valerica Popa, ne arată plângând alte 4.000 de păhărele cu răsaduri de varză aruncate în morman, în fundul grădinii:
„Asta era pentru cultura a doua. Am sperat că pe măsură ce vindem, plantăm la loc şi mai scoatem un rând. Nici banii pentru sămânţă n-am reuşit să-i scoatem”.
„Ce să mai vorbim de irigaţii, de munca noastră din ianuarie. Din 4 în 4 ore, zi şi noapte, am băgat rumeguş în soba din solar, ca să nu îngheţe răsadurile. N-am pus în soba din casă cât am pus în solar”.
Ceva din resemnarea şi disperarea femeii ne-a trecut parcă în sânge, odată cu vorbele ei.
Cantina săracilor nu vrea varză pe gratis
Cu nodul amărăciunii şi neputinţei în gât, am privit câteva minute la grădina frumos orânduită a gospodarului din Barcea. În partea dreaptă, căpăţânile de varză, albe de coapte, în stânga cultura de vinete, lucrată ca după revistă, cu sistem de irigaţii prin picurare, tras la fiecare plantă. Atâta efort şi atâta muncă în zadar, în timp ce sunt atâtea familii care n-au ce pune pe masă.
Atunci ne-a venit o idee: am sunat la Cantina săracilor şi i-am întrebat dacă nu au nevoie de varză pe gratis. Ni s-a spus că vor trimite o maşină să o ia a doua zi, aşa că l-am convins pe om să oprească „masacrul”.
Însă nici după câteva zile de aşteptare, nimeni de la Cantina săracilor n-a ajuns la Barcea, iar restul căpăţânilor de varză au avut aceeaşi soartă.
„Nu mai plecaţi vii de aici”
30 de bani pe kilogram, atât plătesc intermediarii pe roşiile pe care le iau de la Barcea şi ni le vând în piaţă de 4-5 ori mai scump.
„Nu avem ce face. Le dăm aproape pe degeaba, ca să ne scoatem măcar banii daţi pe seminţe. Altfel rămânem cu ele şi se strică. Noi nu avem cum să închiriem tarabe în piaţă, pentru că sunt luate încă din luna ianuarie de intermediari”.
„Am încercat inclusiv să mergem în alţi ani cu pepeni, la Iaşi. Ne-au împresurat intermediarii şi ne-au spus că, dacă nu plecăm a doua zi şi luăm pe pepeni atât  cât ne dau  ei, nu mai plecăm vii de acolo. Am fost nevoiţi să le lăsăm marfa cu cât ne-au dat pe ea, altfel poate nu ne omorau, dar nici pepeni n-am mai fi putut vinde”, povesteşte cu obidă un alt legumicultor din Barcea, Relu Popescu.
Baxurile de roşii stăteau frumos stivuite în aşteptarea posibililor cumpărători pe te miri ce.
Un alt producător, Ghiţă Leca, ne confirmă şi el că agricultorii de la Barcea nu prea au şanse să-şi vândă marfa la preţul ei, fie din cauza „mafiei intermediarilor”, fie din cauză că în comuna lor nu există o piaţă cum este la Matca.
„Mai vindem la poartă. Şi, deşi dăm la jumătate de preţ faţă de cât se vinde în piaţă, foarte puţini se opresc să cumpere. La noi roşiile se vând cu 70 de bani, iar la piaţă le iei cu 1,5 lei. Şi tot li se pare scump”, mai spune Ghiţă Leca.
Asocierea – una dintre soluţii?
Elena Patriche, preşedinta Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Galaţi, susţine că singura soluţie ar fi ca legumicultorii să se asocieze şi să pledeze pentru drepturile lor organizat:
„Eu am obţinut cu greu câteva tarabe în Piaţa Centrală pentru câţiva producători înscrişi în asociaţie. Sunt şocată însă de dezinteresul cu care am fost tratată de autorităţile locale. Am ridicat această problemă de mai multe ori la şedinţele de dialog social, am vorbit cu fostul prefect Cosmin Păun. Tot ce am primit în schimb a fost un dezinteres total”.
„Agricultorii ar trebui să înţeleagă că singuri nu vor răzbi niciodată, dar dacă îşi vor face asociaţie, mai au o şansă. Intermediarii reuşesc să facă regulile pentru că-şi cunosc interesele şi sunt uniţi. Când se va întâmpla asta şi cu agricultorii, oameni cinstiţi?”, se întreabă Elena Patriche.

Autor: Roxana Artene Penciu
Sursa: viata-libera.ro

Fii tu primul care comentează on "Agricultură ca-n junglă"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.