shopify
analytics tool

Activele Commet nu sunt atractive. Fiscul are ghinion

Commet SA TecuciO clădire şi un teren din municipiul Tecuci, care îi aparţin societăţii de construcţii metalice Commet SA, nu şi-au găsit cumpărători la licitaţia organizată săptămâna aceasta de Finanţe, deşi preţul afişat era redus la jumătate după ce primele încercări de vânzare eşuaseră.
Astfel, hala de zincare şi terenul aferent, în suprafaţă de 971,88 mp, aveau un preţ de pornire de 151.500 de lei, în condiţiile în care iniţial fuseseră evaluate la 303.000 de lei, fără TVA.
Un alt teren, de 5.210 mp, care fusese evaluat la 195.000 de lei, afişa un preţ de pornire de 97.500 de lei, fără TVA. „Niciunul dintre bunuri nu a fost valorificat”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) din Galaţi, George Marinescu.
Instituţia le scosese la vânzare în încercarea de a recupera măcar o parte din datoria de peste 800.000 de lei pe care societatea tecuceană Commet a acumulat-o la bugetul consolidat al statului. Şi pe care vrea să o acopere. „Se pare
că societatea tocmai ar fi efectuat o plată, însă cam mică, de 10.000 de lei”, a spus George Marinescu.
Finanţele vor să-şi recupereze creanţa cât mai repede, aşa că vor lua de la capăt procedura executării silite. „Probabil că, după ce vom ridica sechestrul de pe bunurile imobile pe care am încercat să le vindem acum, îl vom institui din nou. Vom relua procedurile”, a precizat purtătorul de cuvânt al DGFP Galaţi, George Marinescu.

Autor: Rodica Mişcalencu
Sursa: Viata-libera.ro

1 Comment on "Activele Commet nu sunt atractive. Fiscul are ghinion"

  1. Şi chiar sunt convinşi sută la sută, cei ce au pus pe butuci fostul I.C.M. că se vor prescrie vreodată „hoţiile” cu acte?! M-aş îndoi de asta!

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.