shopify
analytics tool

Acestia sunt noii parlamentari ai Galaţiului

parlamentar_roman

parlamentar_roman  La Galaţi, la fel ca în toată ţara, USL a câştigat detaşat alegerile parlamentare. Înfrângerea ARD este şi mai usturătoare, pentru că în 11 din cele 13 colegii a mâncat bătaie şi de la PP-DD, nu numai de la USL.
Colegiul nr. 1 – deputat Victor Paul Dobre (PNL)
Liderul PNL Galaţi, Victor Paul Dobre, a fost reales, cu 13.765 de voturi (72,24 la sută), deputat în Colegiul nr. 1 (Brăhăşeşti, Buciumeni, Cerţeşti, Corod, Drăguşeni, Ghidigeni, Gohor, Munteni, Negrileşti, Nicoreşti, Poiana, Priponeşti şi Ţepu). Fost ministru al Administraţiei, în vârstă de 60 de ani, Dobre are asigurat cel de-al treilea mandat parlamentar. Candidata PP-DD Daniela-Simona Hapeci s-a ales doar cu 3.651 de voturi (19,16 la sută), iar Gheorghe Găinaru (ARD) – cu 804 voturi (4,2 la sută).

Colegiul nr. 2 – deputat Laurenţiu Chirvăsuţă (UNPR)
Noul deputat al Colegiului nr. 2 (Tecuci şi Cosmeşti, Cudalbi, Matca şi Movileni) este Laurenţiu Chirvăsuţă, ales cu 13.741 de voturi – 56,34 la sută. Inginer, 47 de ani, Chirvăsuţă a fost în mandatul trecut senator PSD şi apoi UNPR. Candidatul ARD, deputatul PDL Mircea-Nicu Toader, aşteaptă la ruleta redistribuirii să afle dacă mai prinde sau nu un mandat parlamentar cu cele 5.927 de voturi (24,29 procente) obţinute. Avocatul Rivelinio Ţirică (PP-DD) n-a prins decât 3.443 de voturi – 14,11procente, şi, de restul, notorietate.

Colegiul nr. 3 – deputat George Scarlat (PNL)

Tânărul liberal George Scarlat, în vârstă de 33 de ani, este noul deputat al Colegiului nr. 3 (Barcea, Costache Negri, Drăgăneşti, Fundeni, Griviţa, Iveşti, Lieşti, Pechea, Suhurlui, Umbrăreşti). Fiul patronului din Hanu Conachi, economist de profesie, a obţinut 12.988 de voturi – peste 64 la sută. Fosta deputată a Colegiului nr. 3, Carmen Axenie (ARD) rămâne acasă cu cele 1.550 de voturi (7,6 de procente) câştigate. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, candidat PP-DD, speră la un mandat parlamentar prins pe calea redistribuirii, cu cele 4.580 de voturi (22,68 la sută).

Colegiul nr. 4 – deputat Viorel Ştefan (PSD)

Cu un scor de 68,42 la sută din voturile valabil exprimate, Viorel Ştefan (PSD) a rămas deputat în Colegiul nr. 4 (Braniştea, Cuza Vodă, Independenţa, Nămoloasa, Piscu, Schela, Slobozia Conachi, Smârdan, Şendreni, Tudor Vladimirescu, Tuluceşti şi Vânători). După trei mandate de senator, economistul, în vârstă de 58 de ani, a obţinut cel de-al doilea mandat de deputat. Marian Vicleanu (PP-DD) rămâne acasă cu cele 17,98 de procente, la fel şi Emil Dragomir (ARD), cu cele 10,87 procente.

Colegiul nr. 5 – deputat Dan Nica (PSD)

Liderul PSD Galaţi, Dan Nica, rămâne deputat în Colegiul nr. 5 (Bereşti, Târgu Bujor, Bălăbăneşti, Bălăşeşti, Băleni, Băneasa, Bereşti-Meria, Cavadineşti, Corni, Cuca, Fârţăneşti, Folteşti, Frumuşiţa, Jorăşti, Măstăcani, Oancea, Rădeşti, Rediu, Scânteieşti, Smulţi, Suceveni, Valea Mărului, Vârlezi şi Vlădeşti). Ministrul Comunicaţiilor, în vârstă de 52 de ani, şi-a îmbunătăţit recordul personal de voturi, cel de-al cincilea mandat fiind cucerit cu un scor de 19.998 de voturi (75,41 la sută). Cu cele 1.473 de voturi (5,5 procente), chirurgul Valeriu Ardeleanu (ARD) n-a avut nicio şansă, la fel şi Gheorghe Mănăilă (PP-DD) cu cele 3.849 de voturi (14,5 procente) acumulate.
Colegiul nr. 6 – deputat Florin Pâslaru (PSD)

Contestat, urmărit de ANI pentru incompatibilitatea de a-şi fi angajat fiul pe bani publici, considerat „turnător” sau alintat „Pintea” după ce a recunoscut că a colaborat cu fosta poliţie politică, Florin Pâslaru (PSD) rămâne deputat în Colegiul nr. 6. Gălăţenii din zona veche a Galaţiului, zona Gării, Traian, Port, Valea Oraşului, Centru, Mazepa 1, Mazepa 2, Ţiglina 1, pe un aliniament până la Saturn şi sud de Coşbuc i-au dat 15.652 de voturi (56,33 la sută din voturile lor) şi astfel politicianul în vârstă de 53 de ani, de profesie inginer, va mai petrece un mandat în Parlament. Marele înfrânt al colegiului este liderul interimar al organizaţiei judeţene PDL Galaţi, Doruleţ-Nelu Resmeriţă (candidat ARD), care a adunat 5.237 de voturi (18,84 la sută), de trei ori mai puţine decât Pâslaru. Liderul municipalei PP-DD, Picu Apostol Roman, rămâne şi el pe tuşă cu cele voturi 3.575 de voturi (12,86 la sută).
Colegiul nr. 7 – deputat Lucreţia Roşca (PSD)

Medicul Lucreţia Roşca, 54 de ani, a fost ţinta unei campanii negative intense care a mers până la împrăştierea unor fluturaşi de forma unei sticle de vodcă botezată ironic „Lucreţkaia”. Cu toate acestea, Roşca este deputatul reales (pentru un al doilea mandat) cu 15.281 de voturi (63,51 la sută) de gălăţenii din Colegiul nr. 7 (zona Cartierului Dunărea, Micro 18, 19, 20 şi 21). Constantin Dumitriu (ARD) îşi va putea vedea în continuare de afaceri, pentru că politica nu i-a adus decât 3.415 voturi (14,19 la sută), iar avocata Lăcrămioara Stavire (PP-DD) a reuşit să-l întreacă – 3.575 de voturi (14,85 la sută).

Colegiul nr. 8 – deputat Bogdan Ciucă (PC)

Reales fără emoţii cu 18.699 de voturi (69,56 la sută), deputatul Bogdan Ciucă – notar, 44 de ani – îi va reprezenta în Parlament pentru un al treilea mandat pe gălăţenii din Colegiul nr. 8 (Ţiglina II, Micro 16, 17, zona Siderurgiştilor Vest până aproximativ în zona Viaductului). Cu cele 3.494 de voturi (12,9 la sută) Mirela Praisler (ARD) îşi va vedea în continuare de catedra universitară. Despre Ştefănel Dan Marin, candidatul PP-DD, vă spunem că aşa cum n-aţi aflat nimic despre el până la aceste alegeri, n-o să ştiţi nici de acum încolo. El se va întoarce în Consiliul municipiului Bucureşti, unde se va putea mândri cu cele 3.123 de voturi (11,61 la sută) obţinute la Galaţi.
Colegiul nr. 9 – deputat Aurel Nechita (PSD)

Dr. Aurel Nechita şi-a luat revanşa după ce în urmă cu patru ani redistribuirea l-a lăsat acasă, deşi avea cel mai bun rezultat din Colegiul nr. 9 (Cartierul Aviaţiei: Aurel Vlaicu, Micro 13B, Micro 14, 38, 39 A, B şi C şi Micro 40). Cu un scor de 15.569 de voturi (64,72 la sută) Nechita, în vârstă de 61 de ani, va fi nevoit să renunţe la funcţia de decan al Facultăţii de Medicină pentru Parlament. Nicolae-Viorel Trif (ARD) va rămâne pe tuşă cu 3.289 de voturi (13,67), la fel şi Gheorghe-Adrian Cîrdei (PP-DD) cu 3.556 (14,78 la sută).
Colegiul nr. 1 – senator Ionel-Daniel Butunoi (PSD)

Liderul PSD Tecuci, Ionel-Daniel Butunoi, în vârstă de 37 de ani, de profesie economist, este noul senator al Colegiului 1 (format din colegiile 1, 2 şi 3 de deputat), ales cu 42.451 de voturi (66,2 la sută). Rămâne acasă Constantin Petrea (ARD), cu 7.301 voturi (11 la sută). Speranţe are candidatul PP-DD, Nicolae Marin, care este gata să renunţe la funcţia de primar al comunei Pechea pentru fotoliul de senator, obţinut prin redistribuire, graţie celor 12.986 (20,25 de procente).

Colegiul nr. 2 – senator Gheorghe Saghian (PSD)

Cu un nou record electoral personal – 33.917 voturi (74,74 la sută), Gheorghe Saghian (inginer agronom, 62 de ani) rămâne senator pentru cel de-al doilea mandat în Colegiul nr. 2 (format din colegiile de deputat 4 şi 5). Aurel Zamfir (ARD) n-a agonisit decât 3.534 de voturi (7 procente), iar Victor Malinovici (PP-DD) – 7.730 de voturi (17 procente).
Colegiul nr. 3 – senator Paul Ichim (PNL)

Chirurgul Paul Ichim a fost reales senator PNL, pentru cel de-al doilea mandat consecutiv, în Colegiul de senat nr. 3, care cuprinde colegiile de deputat 6 şi 7 din municipiul Galaţi. Medicul, în vârstă de 57 de ani, s-a bucurat de încrederea a 32.590 de gălăţeni (62,55 la sută). Fostul viceprimar Nicuşor Ciumacenco a contabilizat cea de-a doua înfrângere după cea de la locale: cele 9.132 de voturi (17,52 la sută) pot fi considerate o sancţiune pentru înregimentarea politică la ARD. Avocatul Romeo-Daniel Cosma (PP-DD) şi-a câştigat mai degrabă notorietate plus 6.996 de voturi (13,42 la sută).

Colegiul nr. 4 – senator Eugen Durbacă (PC)

La cei 69 de ani ai săi, Eugen Durbacă va părăsi scaunul de consilier judeţean PC pentru fotoliul de senator în Colegiul nr. 4 (format din Colegiile nr. 8 şi 9 de deputat), unde a fost votat de 32.911 gălăţeni (64,67 la sută). Mihai Turcu (ARD) a acumulat 6.449 de voturi (12,67 a sută), fiind învins şi de jurnalistul Aurel Stancu (PP-DD) – 7.693 de voturi (15,11 la sută)

Scris de Anca Melinte viata-libera.ro

5 Comments on "Acestia sunt noii parlamentari ai Galaţiului"

  1. Din pacate, noi i-am votat, pe unii sa se ascunda de lege in Parlament, pe altii sa isi revigoreze afacerile.
    Atat cat putem in calitate de cetateni ar trebui, ca de acum incolo sa reactionam, sa ne manifestam nemultumirea public.
    Sa invatam din greselile noastre, sa nu le mai repetam.
    Pana cand vom sta pasivi si vom lasa lucrurile sa se intample, fiind simpli spectatori?

  2. normal. acum inteleg de ce au scos toate bordurile din zona industriala. trebuie sa puna si butunoi niste borduri de la firma sa. mama ei de dezvoltare

    • Hopa! Au si inceput? Nu au rabdare nici macar sa treaca iarna.De fapt au turnat ei asfalt pe ger, in parcarile de la blocurile de pe Gh. Petrascu, inainte de alegeri.

  3. Mai nea Costica, nu ai citit scrisoare primarului catre tecuceni? La anul baieti au alte treburi; 1000 de locuri de munca- adica or sa de-a afara din servici 1000 de tecuceni si o sa angajeze 1000 de tepeni, asa cum a facut si pana acum si o sa izoleze 50 de blocuri cu mafiotii din USL, care au cotizat sume enorme in cele doua campanii electorale si trebuie sa isi recupereze banii.

  4. felicitari pentru candidatii din P S D . apropo.. au mai ramas cateva terenuri din vechea unitate militara de praduit si… surpriza si unitatea de aviatie SO PE EA cum ati facut si in 2004 cu unitatea „kaufland”

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*